muzica
linie
teoria muzicii

„Muzica este o lege morala. Ea da sufletul universului, aripi gandirii, avant inchipuirii, farmec tineretii, viata si veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenta ordinii, înaltand catre tot ce este bun, drept si frumos.” - Platon

linie
teoria muzicii

„Studiul istoriei muzicii universale si romanesti este considerat fundamental în însusirea si întelegerea principalelor stiluri muzicale, în crearea si îmbogatirea culturii artistice teoretice si practice.”

Originea muzicii

Se pare ca muzica, ca fenomen social, a aparut catre sfarsitul erei paleolitice, de atunci parvenindu-ne cele mai vechi instrumente de percutie si de suflat. Procesul muncii, practica religioasa, magia, toate au contribuit la inchegarea primelor rudimente muzicale, menite sa exprime stari afective constiente. In decursul timpului, diferiti cercetatori, din diverse domenii ale stiintelor, au emis mai multe teorii privitoare la originea fenomenului muzical, intemeiate pe datele oferite de practica muzicala; astazi opinia muzicologului francez Jacques Chailley, ce remarca ca muzica ar avea o vechime de circa 40000 ani, este una dintre cele mai vehiculate teorii.

In acest context, multitudinea acestor concepte, idei sau teorii despre originea si aparitia muzicii, m-au determinat in a expune sumar cateva dintre acestea, ce au fost emise de-a lungul secolelor de diversi cercetatori si muzicologi care au abordat in scrierile si cercetarile lor acest aspect, desigur subiectul fiind inca de actualitate, istoriei si cercetarilor de specialitate revenindu-le rolul evident de a marca, ori de cate ori se impune, noi si noi argumente in combaterea sau sustinerea unor teorii privitoare la originea si evolutia muzicii, ca arta si stiinta a sunetelor, astfel:

Lucretius Carus (poet si filozof latin, 99-55 i. Hr), in scrierea „De rerum natura” si Democrit (470 – 370 i. Hr.), credeau ca omul, dorind sa imite sunetele din natura, a creat muzica.

Ricciotto Canudo (teoretician italian, 1877-1923), in cartea sa „Psihologia muzicala a civilizatiilor” (1907), incearca a reconstitui contactul primordial avut de om cu doua izvoare ale muzicii, considerate de el a fi natura si corpul omenesc.

Ernst Grosse (estetician german, 1862-1927), in lucrarea „Inceputurile muzicii”, (1894), credea ca muzica este opera constiintei colective.

Karl Gross (filozof si psiholog german, 1861-1946) punea originea muzicii pe seama lui homo ludens, in „Jocurile omului”, (1899), ea fiind rezultatul unui simplu joc, aducand ca dovada ganguritul copilului mic.

Karl Wilhelm Bücher (economist german, 1847-1930), unul dintre parintii fondatori ai stiintei jurnalismului in Europa, in lucrarea „Munca si ritm”, (1902), preciza ca ritmul muncii a generat muzica.

Richard Wallaschek (muzicologul austriac, 1860-1917), impartaseste ideea lui Karl Wilhelm Bücher, si in lucrarea „Muzica primitiva” (1893), in care ritmul muncii este luat de ritmul dansurilor magice colective.

Herbert Spencer (filosof englez, 1820-1903), in lucrarea „Originea si functia muzicii”, (1881), analizeaza procesul nasterii muzicii si al constituirii limbajului sau, explicand relatiile sonore ca reprezentari muzicale ale diferitelor stari tensionate

Charles Darwin (om de stiinta englez, 1809-1882), in cadrul teoriei evolutioniste, tot din perspectiva originii emotionale a muzicii, se situeaza ipoteza acestuia care presupunea ca muzica s-ar fi nascut din interjectiile si semnalele sonore ale omului in chemarea partenerei, pornind de la exemplul pasarilor si al altor animale. In lucrarea „Expresia emotiei la oameni si la animale” (1872), Darwin confunda muzica pasarilor, izvorata din instinct, cu cea a omului, rezultata dintr-un proces constient de gandire, teza de altfel combatuta, prin faptul ca muzica popoarelor primitive nu seamana deloc cu cantecul pasarilor, aceasta acordand un rol important ritmului.

Jean-Jacques Rousseau (filozof francez, 1712-1778), in capitolul XII al lucrarii „Originea muzicii si raporturile sale”, sustine nasterea simultana a muzicii si a poeziei, ambele arte fiind expresii imediate ale unor stari afective; desi in propriul „Dictionar de muzica”, da o definitie hedonista artei sunetelor, ca fiind „arta de a combina sunetele in mod placut urechii”, in capitolul XIII, „Armonia”, el arata ca forta muzicii asupra ascultatorului nu este opera sunetelor, ci a pasiunilor exprimate.

Eduard Hanslick (estetician austriac, 1825-1904), in lucrarea sa „Despre frumosul muzical” (1854), va considera muzica doar un arabesc sonor. Dupa Hanslick, muzica nu este decat arta de a combina sunetele, iar emotia se produce prin asociatie de idei, fondul expresiv al ei rezultand din proiectia starilor sufletesti ale publicului, muzica fiind incapabila de a reda starile sufletesti ale creatorului.

Johann Gottfried Herder (poet german, 1744-1803), considera limbajul emotional o sursa a muzicii. In „Kalligona”, lucrare in care isi impartaseste vederile sale estetice, Herder vede in uniunea glasului naturii cu energia emotiei expresia fireasca a sentimentelor, iar in sunetul muzical un mijloc de comunicare a tensiunii launtrice. Aceasta teza a muzicii, ca mijloc de exteriorizare a starilor emotionale, a cunoscut o mare pretuire la poetilor romantici.

Geza Revesz (muzicolog, maghiar, 1878-1955), prin lucrarea „Introducere in psihologia muzicii”, (1946) si Karl Stumpf (estetician german, 1848-1936), prin lucrarea „Inceputurile muzicii” sunt adeptii genezei muzicii din vorbirea afectiva. K. Stumpf socoteste muzica un mijloc acustic de comunicare intre oameni, potrivit teoriei semnalelor acustice. Dupa ce expune cele mai de seama teorii in cartea sa, Revesz emite teoria contactului, afirmand ca anumite formule muzicale s-au nascut din apelurile si raspunsurile practicate de vanatori si pastori, in comunicarile lor de la distanta. In acelasi sens, K. Stumpf mentioneaza strigatele de vanatoare in cartea sa, acesta din urma preocupandu-se si de factorii obiectivi care determina limbajul muzical, cercetand problema consonantei si a acusticii.

Terence McLaughlin (cercetator american, 1949-2006), in lucrarea sa ”Muzica si comunicarea”, (1970), sustine ca muzica ar fi luat nastere din ganguritul copiilor, teoria este infirmata, insa de faptul dovedit de Revesz, ca si la varsta cea mai frageda, „ciripitul copiilor” copiaza intonatiile celor din jur, ei nu le produc in mod spontan. Tot el combate si teoria utilitarista, dupa care omul a inventat accidental muzica, fiindu-i de folos in activitatea de coordonare a eforturilor sale in munca, caci nu explica decat latura ritmica, ceea ce nu inseamna totusi muzica.

Jules Combarieu (muzicolog francez, 1859-1916), in primul volum din „Istoria muzicii” (1913), precum si in „Muzica si magie” (1909), emite teoria potrivit careia muzica a aparut si s-a dezvoltat din formule magice.

Oswald Spengler (filozof si istoric german, 1880-1930), in lucrarea „Declinul Occidentului”, (1914) sustine ca muzica nu apeleaza la notiuni din spatiul vizual obisnuit, de aceea ea este aproape de rugaciune, trebuind pusa pe acelasi plan cu religia.

Dimitrie Cuclin (muzicolog roman, 1885-1978), in lucrarea „Tratat de estetica” (1933), propune teza originii divine a muzicii. „Nota comuna intre sunetul muzical si fiinta vie - sustine el - este ca ambele sunt caracterizate de principiul organizarii ... Organismul nostru psiho-fizic este constituit deci conform armoniei unitare si simple a sunetului muzical.” ... „Din haosul sonor, steril, desi fecundabil de catre spiritul si puterea armonizatoare, acesta scoate elementul primordial vivant al lumii sonore, sunetul muzical continand destinul providential al oricarei organizatii sonore vii.” Prin urmare, dupa Dimitrie Cuclin, muzica este datorata sunetului muzical desprins din haosul sonor integrat in sistemul cosmic de organizare a materiei.

Gyorgy Lukacs (filozof si istoric literar maghiar, 1885-1971), in lucrarea „Estetica” (1972-1974), considera ca muzica are caracter mimetic, dar, spre deosebire de celelalte arte, obiectul mimesis-ului ei este lumea interioara a omului.(n.n Mimesis-ul este un concept estetic in arte, potrivit caruia arta este imitarea realului.)

Pierre Schaeffer (cercetator si muzicolog englez, 1910-195), determina momentul aparitiei muzicii in clipa in care omul a inceput sa loveasca diferite obiecte, producand sunete diverse si sesizand aceste raporturi sonore, omul a cautat sa le repete si, bineinteles, sa le dezvolte.

Maurice Pradines (psiholog francez, 1874-1958), in lucrarea „Psihogeneza muzicii” (1934), in cadrul lucrarii sale mai ample publicata in anul 1986, sub numele de „Tratat de Psihologie generala”, incearca sa determine momentul tranzitiei de la sunetul signaletic la cel cu functie estetica, emitand ipoteza „mutatiei”. Teoria lui Pradines, care nu contesta nici una dintre ipotezele aratate si care delimiteaza signaleticul de estetic, ne conduce la ideea ca nu se poate respinge nici un fel de muzica, toate categoriile acestei arte fiind oglindiri ale vietii omului si ale comunicarii sale cu natura, cu semenii si cu divinitatea. In toate timpurile, sfera muzicii nu se rezuma la distractie sau la simple senzatii sonore placute, ci ea izvoraste din nevoia omului de a-si exterioriza starile sufletesti, nazuintele sau clamarea gratiei divine.

Curt Sachs (muzicolog german, 1881-1959), in lucrarea „Istoria dansului” (1933), precum si in „Dezvoltarea muzicii in lume antica” (1943), explica originea muzicii prin „punctele culturale” aparute pe glob, de unde popoarele inapoiate se alimenteaza prin transmutare.

Constantin Brailoiu (savant roman, 1893-1959), emite o replica clara la teoria lui C. Sachs in lucrarea, „Etnomuzicologie” (1958), aratand ca la inceput muzica a avut un caracter utilitar, factorul estetic fiind secundar, considerand de asemenea, ca la baza muzicii stau numerosi factori sociali, materiali si spirituali. Referindu-se la geneza artei sonore, Brailoiu constata faptul ca: „Indiferent de loc, de timp si de conditiile in care se naste muzica, ea se bazeaza pe un fel de ordine a lucrurilor, care nu poate fi schimbata”.

Paul Collaer (muzicolog si muzician belgian 1891-1989), emite teoria potrivit careia, muzica este o forma a constiintei umane, strans legata de viata omului si de cele mai variate manifestari ale sale. El vede in muzica „mijlocul cel mai subtil de a cunoaste sufletul unui popor”.