muzica
linie
teoria muzicii

„Muzica este o lege morala. Ea da sufletul universului, aripi gandirii, avant inchipuirii, farmec tineretii, viata si veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenta ordinii, înaltand catre tot ce este bun, drept si frumos.” - Platon

linie
teoria muzicii

„Studiul istoriei muzicii universale si romanesti este considerat fundamental în însusirea si întelegerea principalelor stiluri muzicale, în crearea si îmbogatirea culturii artistice teoretice si practice.”

Preclasicismul muzical

Epoca ce pregateste clasicismul, barocul muzical mai este numit si Preclasicism, epoca se plaseaza intre sfarsitul secolului al XVI-lea si a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Aparut mai intai in arhitectura si pictura, stilul baroc aduce in muzica o mare varietate, o luxurianta manifestata pe toate planurile. In aceasta perioada au loc schimburi substantiale atat in conceperea melodica, in desfasurarile ritmice, armonice si polifonice, cat si, mai ales, in formele si genurile muzicale. Alaturi de stilul vocal, se emancipeaza si stilul instrumental, determinand genuri specifice. Astfel, monodia acompaniata, tonalismul si instrumentalismul pur sunt cele trei dimensiuni principale pe care se dezvolta muzica in epoca baroca. - Sursa: „„Muzicant cantand la Viola d`Amore”.

  • Citeste mai mult !

    In fata acestei noi deschideri culturale si de creatie se profileaza un orizont extrem de vast, edificat pe experientele artistice ale veacurilor precedente. Este de apreciat ca Renasterea muzicala, ca parte integranta a curentului cultural-stiintific european, a fost perioada de conturare si profesionalizare a artistilor pe taram estetic, componistic si interpretativ, contribuind la definirea parametrilor de limbaj. Ceea ce urmeaza in secolul al XVII--lea nu va nega, ci va duce mai departe acest drum al muzicii spre alte culmi care, fara a depasi valoric creatiile Renasterii, sunt, prin comportament estetic, cu totul noi si, prin aceasta, fascinante. Evocandu – le, in etapele urmatoare, ne reamintim cuvintele pe care, in secolul al XIX-lea, le – a rostit Giuseppe Verdi pentru urmasii sai: „Torniamo a l’antico, gia sara un progresso…” („Sa ne intoarcem spre trecut, va fi deja un progres…”).

Procesul lent si ireversibil al modificarilor in domeniul conceptiilor estetice, implicit al limbajelor artistice, conditionat de mersul istoriei, in general, si de cel al istoriei culturii, in special, se reflecta desigur si in schimbarile succesive pe planul artei muzicale. Ultima parte a Renasterii, dupa mijlocul secolului al XVI-lea si pana la mijlocul secolului urmator, apare sesizabila acum, ca un mare proces de tranzitie de la conceptul prioritar polifonic la cel armonic. Temelia acestei tranzitii este cea a limpezirii evolutive privind conturarea tonalitatii ca sistem de organizare sonora si, odata cu aceasta, cresterea importantei elementului de comunicare muzicala prin intermediul monodiei acompaniate. - Sursa: „Guido d`Arezzo”.

  • Citeste mai mult !

    In ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, acest fapt se manifesta ca o preocupare din ce in ce mai insistenta, artistii Cameratei fiorentine fiind considerati exponentii acestei orientari. Iluzia cea mare a acestei perioade, ce finalizeaza Renasterea, este gandirea unor mijloace de manifestare (in principal teatrul muzical, forma de spectacol sincretic provenind virtual din sugestii ale teatrului antic grecesc) cu gandul reinvierii artei antice. Mai tarziu, va deveni clar ca tot ceea ce se facea apartinea de fapt viitorului, iar nostalgia trecutului indepartat nu era decat o modalitate de evitare a trecutului apropiat, pe care artele il mosteneau prin structura limbajelor utilizate. La modul simbolic, Tonalitatea ar putea fi asemanata cu un sistem solar perfect coordonat de principii si surse de energie.

In „Tonalitate” se va regasi organizarea intregului parcurs al secolelor urmatoare; conturam astfel trei etape de manifestare a clasicitatii pe fondul unitar al tonalitatii: prima este data de etapa de acumulare a experientelor si de conturare estetica a Barocului (secolul al XVII-lea); a doua este reprezentata de etapa de ascensiune energetica, tranzitie a principiilor estetice ale Barocului in Clasicism (secolul al XVIII-lea); si in final etapa de plenitudine a expresiei subiective, care coincide cu pierderea de energie in schimbul diversificarii si rafinamentului in secolul al XIX-lea. Toate acestea amplifica importanta acestui „univers sonor stabil si echilibrat”, care este Tonalitatea - Sursa: „Muzicanti ambulanti”.

  • Particularitati stilistice

    Muzica, a urmat in evolutia sa doua directii importante, concretizate spre finalul aceastei perioade in Muzica vocala si Muzica instrumentala, cu urmatoarele caracteristici:

    Caracteristici comune, pentru muzica vocală si cea instrumentala:

    Polifonia - Polifonia are tendinta de a disparea din preocuparile generale. Ea a supravietuit totusi, in special in genul instrumental, dar cu o tenta de subordonare armonica, determinata de tonalism.

    Dinamica si Agogica - Dinamica si agogica sunt doua dimensiuni care incep sa intre in constituirea stilului baroc. Termenii de intensitate „piano e forte” introdusi de Giovanni Gabrieli sunt preluati de intreaga muzica baroca si extinsi la folosirea si a altor termeni derivati, insemnand gradatii de nuante.

    Muzica vocala:

    Melodia - Melodia are o mai mare autonomie in cadrul discursului muzical si castiga importanta odata cu aparitia marilor genuri vocal-instruentale – opera, oratoriul si cantata. Ele aduc in prim plan doua modalitati de interpretare vocala: recitativul si aria.

    Ritmul - Ritmul este sub semnul libertatii totale. Unitatea de masura o constituie patrimea, cu toate subdiviziunile sale, si toate combinatiile de structuri fie omogene (egale sau punctate), fie eterogene (egale si punctate). Ritmurile tip sunt date de ritmica dansurilor populare, folosita mai ales in muzica instrumentala.

    Armonia - Armonia introduce principiul functionalitatii tonale, succesiunea treptelor incluzand in special tonica, subdominanta si dominanta. Orice scriitura la mai multe voci are acum suport armonic.

    Formele muzicale - Formele muzicale baroce sunt intr-o mare efervescenta. Odata cu noile forme si genuri create, apare si stilul specific fiecaruia: stilul operei si al dramei lirice, stilul operei comice, stilul operei balet, stilul baletului, stilul oratorial, stilul cantatei.

    Muzica instrumentala:

    Melodia - se desfasoara pe aceleasi principii functionale tonale, dar se extind ambitusul si posibilitatile tehnice de virtuozitate instrumentala. Sunt prezente in desfasurarile flexibile ale melodiei instrumentale salturi, disonante, intervale mari – diverse, atat cat o permite tehnica de executie a instrumentului respectiv. Remarcam de asemenea ca se foloseste tehnica secventarii, a figuratiilor armonice.

    Ritmul - este determinat de structura melodica. Apare ca foarte variat, folosind subdiviziunile patrimii. De asemenea, formule ritmice specifice dansurilor populare se integreaza in desfasurarile pieselor instrumentale (allemanda, couranta, sarabanda, giga, menuetul etc.), fie in dansuri separate, fie in componenta suitelor.

    Armonia - aduce in prim plan organizarea basului general, care determina orice alcatuire melodica simpla sau complexa. Totul se bazeaza pe functionalitatea treptelor in tonalitate, pe acordurile treptelor principale (I, IV, V). Modulatiile sunt simple si se realizeaza diatonic sau cromatic, iar discursul muzical se realizeaza prin secvente.

    Formele muzicale - ale barocului instrumental, asa cum s-a mai aratat, pornesc de la ricercar, fuga, preludiu, suita si ajung la sonata, simfonice, concert. Creatia instrumentala baroca s-a individualizat prin stilurile specifice scolilor italiene (Corelli,Vivaldi, Scarlatti s.a.), franceza (Couperin, Rameau etc.), germana (Händel, Bach), putem preciza cu certitudine ca principiul de realizare a fugii a atins apogeul in creatia lui Johann Sebastian Bach.