„Muzica este o lege morala. Ea da sufletul universului, aripi gandirii, avant inchipuirii, farmec tineretii, viata si veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenta ordinii, înaltand catre tot ce este bun, drept si frumos.” - Platon
„Studiul istoriei muzicii universale si romanesti este considerat fundamental în însusirea si întelegerea principalelor stiluri muzicale, în crearea si îmbogatirea culturii artistice teoretice si practice.”
Se cunoaste un numar mare de diferite sunete, insa nu toate se utilizeaza in practica muzicala. Ele se impart in sunete muzicale, semi-muzicale (sunetele "vorbite") si zgomote. Cele din urma nu au inaltime precisa, de aceea folosirea lor in muzica este imposibila, dar exista astazi teorii si adepti ai unor genuri de muzica ce vizeaza compozitii muzicale a caror materie prima este constituita de "anumite zgomote" si voci, bine definite, carora autorii respectivelor partituri acorda o atentie deosebita atat scriiturii muzicale (utilizand o semiotica speciala) cat si fondului sonor utilizat, incadrandu-se strict in limitele frecventelor audibile.
- Sunetului muzical ca fenomen fizic ii apartin patru calitati muzicale:
- ⇒ Inaltimea sunetului,
- ⇒ Durata sunetului,
- ⇒ Intensitatea sunetului (sau taria sunetului),
- ⇒ Timbrul sunetului (sau culoarea sunetului).
Inaltimea sunetului este insusirea senzatiei auditive corespunzatoare frecventei vibratiilor corpului sonor. Cu cat frecventa este mai mare, cu atat sunetul este mai inalt si, invers. Datorita acestei insusiri sunetele pot fi aranjate in ordinea inaltimii de la sunetele joase (grave) la cele inalte (acute).
-
Citeste mai mult !
Urechea noastra poate percepe sunete cu o frecventa de la 16 la 20 Hz, pana la 16.000 la 20.000 Hz. Sunetele mai joase decat limita auditiva inferioara se numesc infrasunete, iar cele mai inalte decat limita superioara se numesc ultrasunete. Ultrasunetele sunt utilizate pe larg in tehnica. Cu ajutorul lor, spre exemplu, se gasesc defectele, se masoara adancimea oceanelor, etc. In muzica se utilizeaza un numar marginit de sunete, aranjate in anumite sisteme de intonatie, dupa raportul lor de inaltime. Aproape toate aceste sunete se pot emite la pianul contemporan, care are 88 de clape. Cel mai grav sunet la pian este "la" din subcontraoctava, care are 27,5 Hz, iar frecventa celui mai inalt sunet "do" din octava a cincea, este de 4096 Hz.
Durata sunetului corespunde timpului ce s-a scurs de la aparitia senzatiei auditive si pana la disparitia ei completa. Ea depinde de lungimea vibratiei, adica cu cat mai mare va fi amplitudinea la inceputul sunetului, cu atat va fi si sunetul mai lung. Acesta insusire sta la baza perceperii desenului ritmic si, in parte, al metrului si tempoului.
-
Citeste mai mult !
Ca dimensiune de ordin muzical, durata reprezinta axa pe care evolueaza si se desfasoara in timp toate componentele muzicii, ea fiind elementul care configureaza ritmul, factorul de impuls, de miscare si propulsie al intregii arte sonore. Intr-adevar, variatele posibilitati de combinare a duratelor muzicale exprimate prin valori auditive (sunete) si neauditive (pauze) duc la conturarea ritmului in forme structurale infinite: de la ritmurile simple primare, pana la cele mai complexe, asa cum se prezinta in creatia contemporana.
Intensitatea sunetului este insusirea senzatiei auditive corespunzatoare intensitatii energiei sonore. Ea este determinata de amplitudinea oscilatiilor. Datorita acestei insusiri sunetele se pot aranja intr-o anumita ordine de la cel mai slab pana la cel mai puternic. Variatia tariei sunetului a dat nastere la nuantele dinamice, care constituie un element important in arta muzicala.-
Citeste mai mult !
Prin intensitate sonora, in sens fiziologic, se intelege senzatia pe care o produce asupra organului nostru auditiv amplitudinea (volumul vibratiei). Cu cat presiunea acustica, in speta amplitudinea vibratiilor, este mai mare, cu atat creste si intensitatea sunetului rezultat, si viceversa: cu cat presiunea acustica este mai mica, in aceeasi masura intensitatea sunetului descreste. Limbajul muzical este unicul mijloc prin care se confera intensitatii sonore sensuri si valente expresive, emotionale, ce vin sa se adauge celor obtinute pe plan intonational si ritmic. Sirul nesfarsit de nuante muzicale, cu infinitele lor posibilitati de gradare, isi are pornirea de la intensitatea sunetelor care genereaza dinamica muzicala arta de a reda discursul muzical in nuantele si cu accentele cele mai expresive.
Timbrul sunetului este insusirea senzatiei auditive, datorita careia se poate determina natura si calitatea sursei sonore, adica se pot distinge sunetele diferitor instrumente muzicale sau voci omenesti, precum si modul cum sunt emise sunetele. Acesta insusire este determinata de amlitudinile diferite ale armonicelor, care intra in componenta sunetelor.-
Citeste mai mult !
Bogatia timbrala a sunetelor poate fi asemuita cu varietatea culorilor in pictura, ea constituie un vast domeniu de expresie al artei muzicale. Sursele si imaginile sonore pot aparea in constiinta si atunci cand factorii excitanti (sursele sonore) lipsesc. Acest fenomen in psihologie poarta denumirea de reprezentare auditiva. Reprezentarile auditive constituie auzul interior, care este absolut necesar in activitatea muzicala. Sunetul ce urmeaza de a fi intonat cu vocea sau la un instrumenr muzical trebuie mai intai sa apara in constiinta. O corelatie importanta pentru activitatea muzicala este cea dintre analizatorul auditiv si cel vizual. Aceasta corelatie face posibila transformarea imaginilor sonore (sunetele cu toate combinatiile lor melodice si armonice) in simboluri vizuale (note), si invers, transformarea notelor in reprezentari auditive. Pe baza acestei corelatii a luat nastere si s-a dezvoltat notatia muzicala.
-
-